Un cuplu căsătorit de mult timp ajunge să decidă în 24 de ore, în urma unor întâlniri cu străini, că renunțarea ar putea fi cea mai mare dovadă a iubirii lor.
O poveste de dragoste despre compromis, presiuni sociale și revelaţii dureroase, un film de-o admirabilă rigoare formală, MONȘTRI. a avut parte de un parcurs festivalier intens, fiind de asemenea singurul titlu românesc din cursa pentru Trofeul Transilvania și câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2019. Din palmaresul filmului fac parte și Marele Premiu la Sofia, precum și Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film din Muntenegru.
Regizor: Marius Olteanu
Cu: Judith State, Dorina Lazăr, Alexandru Potocean, Șerban Pavlu, Cristian Popa.
Durata: 116 min / Data lansării: 27 septembrie 2019
SINOPSIS:
Care este cea mai mare dovadă de iubire pe care i-o poţi da celuilalt? MONȘTRI. explorează prosibile răspunsuri la această întrebare plimbându-ne printr-o zi din viața unui cuplu căsătorit. Structurat în trei capitole, MONȘTRI. ne-o arată întâi pe Dana (Judith State), aflată la un punct de răscruce în viața ei, într-o călătorie nocturnă alături de un taximetrist blazat (Alexandru Potocean). Al doilea capitol ni-l arată pe Arthur (Cristian Popa), soţul Danei, în evenimente ce se petrec simultan cu periplul ei alături de taximetrist prin Bucureşti. Al treilea capitol ne oferă o imagine mai largă a crizei de cuplu, a compromisurilor pe care le facem în relaţie şi cum atingem punctul fără de întoarcere. MONȘTRI. este un puzzle, la care spectatorul trebuie să rămână atent şi să decidă până la final cine sunt cu adevărat „monştri”.