Într-o seară de octombrie, ne așezăm în jurul mesei cu ingredientele în față, un pahar de prosecco sau o băutură caldă alături și trei ore în care nu ne grăbim nicăieri.
Mai întâi, îți povestesc cum se construiește un parfum și ce rol are fiecare etapă. Apoi mirosim ingredientele, unul câte unul. Unele îți vor plăcea imediat, altele te vor surprinde, iar din alegerile tale începe să se contureze parfumul.
Ai fișe de lucru pe care le poți urma sau folosi doar ca punct de plecare. Eu îți urmăresc combinația și te ghidez la cantități, la ordinea în care adaugi ingredientele și la ajustările de pe parcurs. La final, ai 30 ml de "eau de parfum" creată de tine.
Nu ai nevoie de experiență. Poți veni singur, în cuplu, cu o prietenă, cu sora sau cu mama. Atelierul poate fi o seară numai pentru tine sau câteva ore frumoase petrecute alături de cineva drag, în timp ce descoperiți și creați fiecare propriul parfum.
Băutura este inclusă și o alegi pe loc: prosecco cu sau fără alcool, ceai cald sau ciocolată caldă.
Cozy Autumn păstrează farmecul unei seri de toamnă: lumină blândă, conversație, mirosuri de descoperit și suficient timp pentru ca parfumul tău să prindă formă.