Pentru prima dată, într-o gală de tip quality, cele mai apreciate vedete ale manelelor vor urca pe aceeași scenă, în cadrul primei ceremonii de premiere dedicate industriei muzicii de petrecere – „Manele All Stars”. Evenimentul va avea loc pe 7 decembrie, la cea mai mare sală de evenimente din România, Laminor Arena.
În viziunea noii generații, care se ghidează după tendințele de pe YouTube, TikTok sau Instagram, rețelele de socializare au devenit adevăratele repere ale popularității, oferind rapoarte concrete. Ținând cont de succesul impresionant al artiștilor genului în mediul online, „Manele All Stars” reunește, pentru prima oară, într-un spectacol unic, reprezentanții noului val al lăutarilor moderni.
Gala își propune să premieze „campionii popularității” într-un eveniment muzical-maraton, care va aduce în fața publicului cele mai iubite hituri ale momentului. Printre artiștii confirmați se numără: Florin Salam (al cărui hit-fenomen „Foc, foc” a depășit 55 de milioane de vizualizări pe YouTube), Tzanca Uraganu ( „Havana” -70 de milioane de vizualizări), Bogdan de la Ploiești – „Guli, guli” (67 de milioane de vizualizări), Luis Gabriel – „Toate diamantele” (record de 185 de milioane de vizualizări), dar și Costel Biju, Cocoș de la Călărași, Adrian Norocel, Lele, Nikolas Enache, Diana Matei & Taraful Cleante și mulți alții.
Pe 7 decembrie, la final de an, Gala „Manele All Stars” va celebra succesul și popularitatea artiștilor acestui gen într-o ceremonie premium, unde nu vor lipsi eleganța, șampania și atmosfera de gală – așa cum merită o ramură muzicală aflată constant în topul preferințelor publicului, conform recordurilor din social media.
Pachete Super VIP:
Pachet 1 - 750 lei - masa 6 persoane
1st Ciroc + 1L Natural
Pachet 2 - 750 lei - masa 6 persoane
1st J.W. Black + 4 coca cola
Pachet 3 - 750 lei - masa 6 persoane
1st Tanqueray no 10 + 4 schweppes tonic
Pachet 4 - 750 lei - masa 6 persoane
1st Bumbu Original + 4 coca cola
Pachet 5 - 750 lei - masa 6 persoane
4 st vin Caii Letea Anniversarium + 8 apa minerala
Pachet 6 - 750 lei - masa 6 persoane
3 st Prosecco
Pachet 1 - 1500 lei - masa 10-12 persoane
2st Ciroc + 2L Natural
Pachet 2 - 1500 lei - masa 10-12 persoane
2st J.W. Black + 8 coca cola
Pachet 3 - 1500 lei - masa 10-12 persoane
2st Tanqueray no 10 + 8 schweppes tonic
Pachet 4 - 1500 lei - masa 10-12 persoane
2st Bumbu Original + 8 coca cola
Pachet 5 - 1500 lei - masa 10-12 persoane
8 st vin Caii Letea Anniversarium + 16 apa minerala
Pachet 6 - 1500 lei - masa 10 - 12persoane
6 st Prosecco